General Construct

Studii
Analiza proiecte

Reabilitare, modernizare si dotare muzeul "Arta lemnului" din municipiul Campulung Moldovenesc, jud. Suceava

Necesitatea implementarii proiectului “Reabilitare, modernizare si dotare muzeul “Arta lemnului” din municipiul Campulung Moldovenesc, jud. Suceava” a fost generata de starea avansata de degradare in care se afla cladirea.
Muzeul Arta Lemnului este inclus in circuitul turistic, insa starea generala a cladirii, precum si lipsa masurilor de punere in valoare a monumentului istoric nu permite exploatarea adecvata a obiectivului.

Imobilul a fost amenajat astfel incat sa permita o circulatie fluenta in cadrul cladirii si o amenajare moderna, dar care sa pastreze totusi specificul muzeului. Rezolvarea problemei incalzirii prin amanajarea unui spatiu in demisolul cladirii reprezinta un plus in desfasurarea activitatii muzeale, avand in vedere ca pana atunci incalzirea se realiza pe baza unor sobe cu combustibil solid. Prin intermediul proiectului s-a urmarit atat iluminatul exterior al cladirii, cat si amenajarea peisagistica a curtii exterioare.

In urma analizei efectuate de expertul tehnic, s-a recomandat adoptarea unor solutii constand in:

  • consolidari locale a unor elemente ale sarpantei afectate de infiltratiile apelor meteorice
  • consolidarea planseelor in zona elementelor din lemn putrezite si repararea degradarilor de suprafata, fisuri, gauri prin injectarea in lemn a unor rasini destinate obturarii golurilor, gaurilor sau fisurilor si care permit refacerea caracteristicilor mecanice ale lemnului
  • injectarea fisurilor din diafragmele de zidarie cu lapte de ciment
  • inserarea de tiranti forati sub planseul de la etaj pe ambele directii
  • reparatii locale ale asterealei
  • refacerea finisajelor exterioare si interioare
  • ignifugarea sarpantei si a asterealei
  • completari si reparatii ale instalatiilor existente
  • injectarea in volum a diafragmelor de zidarie
  • camasuirea peretilor cu micro beton armat C12/15 de 5 cm grosime si planse 121GQ396

In concluzie, obiectivul proiectului ce a vizat restaurarea integrala a monumentului istoric si eliminarea cauzelor ce au dus la degradarea acestuia a fost realizat, muzeul putand fi readus din nou in circuitul turistic, oferindu-le vizitatorilor o imagine moderna.